Anda Calugareanu – Vant, nisip si 18 ani

octombrie 5, 2009

Vânt, dumbrăvi şi optsprezece ani …
Strada cu salcâmi şi cu castani,
Primăvară-n balta renăscută,
Zile ce-amintirea le sărută …

Pe nisipul plăjilor de aur
Soarele ne-a-ntins cununi de laur,
Fata mea de Dunăre şi şoapte,
Fata mea cu păr de miazănoapte …

Fată cu mijloc de violină,
Unde-i cartea noastră de latină,
mâzgălită, printre ablative,
cu distihuri şchioape şi naive?

Se-arcuiau prin sălcii catedrale,
Luntrea noastră se pierdea, agale,
Către-o ţară de tăceri şi stuh.
Gânduri – pescăruşii din văzduh.

Sărutarea noastră, caldă şi învoaltă,
Avea gustul murelor de baltă,
Dulce-nsângerată şi-amăruie,
Anafor ce din străfunduri suie.

Pe nisipul plăjilor de aur
Soarele ne-a-ntins cununi de laur,
Fata mea de Dunăre şi şoapte,
Fata mea cu păr de miazănoapte …

Nu, acestea nu se pot uita uşor,
Niciodată nu se sting. Nu mai mor.
Hei, dumbrăvi de vise şi castani,
vânt, nisip, şi optsprezece ani …